Am cules azi un brat de sunatoare, chiar din gradina casei. Nu stiu daca ati auzit, de la 1 mai a intrat in vigoare o directiva europeana care interzice comercializarea medicamentelor necertificate, aici intra foarte multe medicamente mai mult sau mai putin testate pe baza de plante. Nu-i vorbesc de rau, e o masura justificata si probabil era necesara.
Tocmai citeam despre sunatoare "Această plantă scade efectul medicamentelor administrate concomitent, iar la oprirea ingerării produselor pe bază de sunătoare, efectul medicamentelor creşte, în unele cazuri, periculos de mult", precizează prof. dr. Ioan Fulga. - Deci daca va gandeati ca plantele medicinale nu sunt atat de puternice ca medicamentele din farmacie, uite una care e mai puternica decat toate.
"Specialistul în farmacologie precizează însă că nu trebuie să se înţeleagă de aici că sunătoarea nu face bine sănătăţii, ci doar că specialiştii le recomandă consumatorilor de ceai de sunătoare să se abţină de la utilizarea acestui tip de ceai atâta vreme cât urmează un tratament medicamentos. "Măsura a fost luată şi de Agenţia Europeană de Evaluare a Medicamentelor"
Dintr-un alt articol, mai inflamat putin de decizia europeana:
"Vanzarea de remedii naturiste, pe baza de plante, cu exceptia unui număr mic de produse populare pentru afectiuni "usoare", cum ar fi echinaceea pentru raceli si sunatoare pentru depresie, a fost interzisa."
Sunătoarea (Hypericum perforatum) - Acțiune farmacologică: datorită hipericinei și pseudohipericinei, uleiului volatil și taninurilor produsul are acțiune antiseptică, astringentă și cicatrizantă. Flavonozidele sunt răspunzătoare de acțiunea vasodilatatoare și hipotensivă. Acizii clorogenic și cafeic explică proprietățile antiinflamatoare și colagoge ale plantei.
So... pentru ca a inceput deja cositul fanului, daca vreti sunatoare ar trebui sa mergeti acum.
