Ultimele file din poveste...finalul s-a scris ieri,unul fericit!
Reusesc sa fac astazi ceea ce asteptam demult:sa va dau vesti bune, sa va strig la toti ca "Da,Demzy e salvat!".Recunosc ca in sinea mea incepusem sa ma indoiesc, sa imi pun intrebari de ce Dumnezeu a ales sa fiu implicata in povestea asta daca nu pot sa o duc la bun sfarsit,daca totul e in zadar...
Cam asa s-a derulat istoria:
Dupa discutia de sambata cu mama stapanului si cu el,care a decurs dupa cum am scris in penultima mea postare,adica dezastruos,finalizandu-se cu injuraturi din partea lui si trantit de telefoane, marti, la ora 7 dimineatza primesc telefon de la mama lui care era disperata,cu sotul la urgenta pentru ca fusese muscat a doua oara,de cealalta mana de data asta (nu mai devreme de sambata le spusesem ca istoria se poate repeta oricand, iar din ce am aflat prima data cand am discutat cu ea, dansul era in stare de ebrietate cand fusese muscat prima oara, desi mi-a zis ca dormea cu el in pat, ca iubea cainele etc).
Au sunat la politie,dar ei i-au zis ca nu se baga.
M-a rugat neaparat sa iau legatura cu Florin (stapanul) si sa trimit pe cineva sa il ia ca efectiv le este teama sa mai intre in casa.
L-am sunat, era vadit intr-o stare de tulburare maxima, a si plans la un moment dat pentru ca isi dadea seama ca daca nu ar fi fost acasa, o nenorocire s-ar fi intamplat, bineinteles ca tot mi-a reprosat ca eu i-am facut rau cu acea plangere la poltie, avea tot felul de injurii la adresa domnului care trebuia sa ia cainele si ca de ce s-a bagat unde nu ii fierbea oala (adica sa dea declaratie si dansul la politie) etc.
Oricum,cu mine isi mai schimbase tonul,mi-a si cerut scuze la un moment dat ca mi-a vorbit asa sambata, dar ca nu isi mai poate controla starile, ca trece de la una la alta si intr-un final a ramas sa il duca la respectiva locatie unde urma sa fie preluat de acest domn si de intreg personalul de acolo.
Discut si cu domnul respectiv (aflu ca stapanul deja il sunase inainte mea si prima data injurase si ii ceruse banii de amenda daca vrea sa i-l dea, iar domnul bineinteles ca a refuzat), imi cer scuze pentru ce se intamplase, il rog sa nu ia in seama si sa mai aiba putin rabdare pana rezolvam cu catelul.
Recunosc ca oricine in locul dansului s-ar fi saturat demult si s-ar fi spalat pe maini, insa chiar a inteles situatia si desi nu i-a fost placut sa traiasca asa ceva, a fost foarte rabdator si chiar s-a dovedit un mare iubitor de animale.
Evident ca pana a ajuns acolo s-a mai gandit si razgandit de cateva ori, eu intermediam prin telefoane cand cu unul,cand cu celalalt discutia, a ajuns si a intrat in cele din urma pe poarta complexului respectiv, unde astepta personalul si dresorii care fusesera special chemati de acasa, dar, din nefericire, cineva din personal a avut proasta inspiratie sa filmeze cu o camera, dorind sa foloseasca materialul filmat pentru dresaj.
In momentul in care a vazut camera, efectiv s-a intors pe calcaie, s-a suit in masina si a plecat.
Cand am auzit ce s-a intamplat, am simtit ca mi se taie picioarele. Il sun, deja vroia sa ia cainele sa il duca la Ilioara sa il eutanasieze, mi-a zis ca el a incercat, dar ca gata, asta a fost ultimul lucru pe care il va mai face.Degeaba i-am explicat ca nimeni nu a vrut sa ii fac un rau.ca daca nu mai vrea sa mearga ii trimit o masina sa ia catelul,dar nu m-am putut intelege.
Apoi a urmat o jumatate de ora in care efectiv il rugam sa crute cainele, am negociat pentru viata lui si intr-un final am obtinut urmatorul raspuns: “daca vrei, vii tu personal, neinsotita de nimeni, daca am vazut pe cineva ca e cu tine chiar si de la distanta, m-am intors pe calcaie si direct cu cainele la eutanasie sunt!Vii cu mine la politie sa il scot de pe numele meu, il treci pe al tau, retragi plangerea, apoi vii cu mine in parc la Crangasi, ti-l leg de un gard si apoi faci ce vrei cu el.”
Bineinteles ca din cand in cand mai strecura si cate o subtilitate de genul “poate il asmut pe tine sa vezi si tu cam ce a simtit tatal meu!”.
Va dati seama ca am constientizat ce risc din toate punctele de vedere la aceasta intalnire, dar am mers pe totul sau nimic...
Am luat trenul, iar a doua zi dimineatza, pe la 10 am fost la gura de metrou Crangasi, unde stabilisem ca ne intalnim.Ma astepta nu in fata metroului, ci intr-o masina, cu un prieten.M-am suit in masina, iar pe drum tot ma intzepa ca eu nu am ce face de ma plimb pe drumuri, ca ar trebui sa imi gasesc o ocupatie, nu sa umblu dupa cainii altora, iarasi mi-a scos ochii referitor la plangerea de la politie etc.Totusi,de vorbit mi-a vorbit politicos,atat el, cat si prietenul.
Am mers in sectie si efectiv am facut tot ce mi s-a cerut pentru ca eram constienta ca nu mai e cale de negociat sau intors in vreun fel.Stiam ca risc sa fac toate astea si sa ma aleg cu nimic, pentru ca el se sucea de la un interval la altul cu o repeziciune fantastica.
Din sectie a iesit oricum nervos pentru ca unul din politisti, satul de un mic show pe care l-a facut acolo, l-a dat afara din camera respectiva.
Dupa ce se incheie cu declaratii si tot, iesim de la politie, dupa care imi spune ca i-a parut bine, ca imi multumeste ca am venit si ca acum se duce sa eutanasieze cainele.S-a intors sa plece, prietenul lui a ramas si el perplex, se uita cand la mine, cand la el si, desi imi declarase ca nu e iubitor de animale si ca el l-ar fi eutanasiat cu mana lui de prima data, i-a spus sa imi dea cainele.Nu a vrut,tot il chema sa plece, eu am mers dupa el si 20 de minute am stat in fata politiei sa discutam si sa incerc sa il fac sa inteleaga ca si daca il omoara nu rezolva nimic, ca eutanasia costa si aia bani (chiar nu mai stiam ce sa ii spun).
Mi-a raspuns ca rezolva ca mi-a demonstrat mie ca m-a adus acolo unde a vrut si ca tot ca el a iesit, iar cainele trebuie sa plateasca pentru ce i-a facut tatalui lui, citez “ochi pentru ochi si dintre pentru dinte” si ca oricum nu mai este cainele lui, e o javra care i-a mutilat tatal si ca o sa-l arunce pe Lacul Morii sa se rupa gheatza cu el si sa moara si ca asa nu va scoate un leu din buzunar si ca imi va trimite o poza cu el mort si radea la mine...
I-am spus un lucru pe care sincer il cred (desi mintea lui este intunecata si nu mai evalueaza corect realitatea), ca in el exista si o parte de lumina, care se numeste suflet si pe care sincer cred ca o are, ca nu este un om rau si ca mi-a demonstrat asta cand si-a luat cainele inapoi prima data si cand a incercat sa ii gaseasca stapan.A mai stat putin, s-a mai gandit, era vadit ca dorinta de a se razbuna, a umili nu ii dadea pace si imi cere sa vin cu el la cumparaturi, ca eu oricum am timp de pierdut si ca el are ziua libera pana seara si ca se mai gandeste.M-am suit iarasi in masina cu ei, am mers in nu stiu ce complex mare de acolo, iar in timp ce el se afla intr-un magazin am discutat si cu prietenul lui care era mult mai cerebral si mi-a zis ca face toate astea la ambitie,ca e suparat si ca va incerca si el sa mai discute.
Am iesit de acolo, dupa aceea imi cere sa fac o copie dupa buletin sa o aiba, ca imi va da cainele, fac si asta,apoi ne suim in masina,dupa care imi cere sa merg la el acasa sa il vad pe tatal lui in ce stare e,dar asta am refuzat,chiar nu puteam sa il las sa impinga lucrurile pana acolo,nu aveam nici o garantie la ce avea sau nu sa se intample.
Intr-un sfarsit a coborat la capatul strazii sale si pe mine m-a lasat prietenul sau la intrarea din parcul Crangasi, urmand sa vina cu cainele acolo, dupa care am mai schimbat cateva cuvinte cu prietenul,dupa care acesta a plecat fiind foarte obosit.
Bineinteles ca asteptam in virtutea inertiei, ma puteam gandi ca nu va mai veni, insa, dupa un sfert de ora in care asteptam asa in deriva, surpriza, se intoarce prietenul cu masina si imi spune ca stapanul va veni cu cainele.
Si, in sfarsit, in zare il vad ca apare cu Demzy, care prima data cand s-a apropiat de mine a inceput sa dea din coada, dupa care il leaga unde l-am rugat, imi face si o poza cu cainele pentru ca asa facusera si cei de la “Milioane de prieteni” cand a venit sa il revendice si a plecat.
A trebuit sa astept cam o ora si ceva intr-un frig cumplit pana au venit salvatorii lui cu masina (nu puteam sa ii sun decat atunci cand aveam cainele, pentru ca altfel riscam iarasi sa ii pun aiurea pe drumuri pe bietii oameni).In tot acest timp stateam cu sufletul la gura ca nu cumva sa nu se razgandeasca iarasi si sa vina dupa el.
Dupa aceasta asteptare,care a parut o eternitate,au aparut si domnii care trebuiau sa il preia.
Vreau sa va spun un lucru, care pe mine m-a socat pentru ca il puneam pe seama traumei primului abandon: cainele a inceput sa latre si sa maraie cu coada intre picioare la toata lumea, iar in momentul in care unul dintre dresori s-a apropiat usurel de el,cainele efectiv a facut pe el de frica! Nu pot decat sa ma intreb cum de a ajuns in asa hal de traumatizat (in special de barbati) acest animal.
Cu ei venise si o tanara, care a fost extraordinara:s-a asezat pur si simplu langa caine la jumatate de metru, cu o mana usurel a desfacut legatura lesei,apoi a inceput sa alerge cu el facand-o sa o urmeze, a dat cateva dure de alee asa,dupa care din mers a sarit in dubita cu care venisera, iar cainele a urmat-o,dupa care usile s-au inchis.Altfel nu ar fi putut luat.Nu stiu cum o cheama,desi s-au facut prezentarile, dar chiar imi doresc sa o felicit pentru curajul,spontaneitatea si inspiratia de care a dat dovada!
Mai tarziu am discutat cu ei si mi s-a spus ca Demzy a ajuns cu bine la noua locatie si ca nu mai este atat de speriat.
Ce sa va spun,sunt fericita ca s-a terminat totul cu bine,dar cu siguranta imi va lua cateva zile sa imi revin si sa constientizez pe deplin ca tot cosmarul asta s-a incheiat si ca intr-adevar Demzy este salvat.Inca nu reusesc...tensiunea prin care am trecut a fost mult prea mare.
In continuare voi tine legatura cu domnul care l-a preluat,voi fi “mamica lui adoptiva” de la distanta si in acte pentru ca il voi declara pe numele meu ca sa nu mai existe eu stiu ce discutii ulterioare,urmand ca,dupa ce va fi reeducat sa ii gasim un adoptator.
Rog in continuare pe cei care cunosc persoane serioase,care ar fi dornice sa il adopte,evident dupa ce el va fi dresat corespunzator si isi va recapata increderea in oameni,ii rog sa ma contacteze.
Doresc in acelasi timp sa multumesc tuturor persoanelor care s-au implicat in acest caz: Cristinei Topescu care a pus atat suflet si s-a zbatut sa gaseasca solutii, domnului care a preluat raspunderea catelului,dresorului care se va implica si intregului personal de acolo (daca voi avea acordul dumnealor voi scrie despre cine este vorba),dar si persoanelor care au colaborat la intocmirea dosarului de la politie,voluntarilor din protectia animalelor care m-au sprijinit fiecare dupa puterile lui si tuturor celor care ati fost alaturi cu un gand si o vorba buna!
Imi cer scuze ca v-am scris un roman intreg aici,insa chiar mi-am dorit sa stiti intreaga poveste pentru ca stiu ca ati urmarit si voi cu sufletul la gura acest caz.
Poze din timpul salvarii am reusit sa fac doar cateva cu un telefon (aparat foto nu am riscat sa iau la mine pentru ca oricum nici de telefoane nu m-am putut atinge atunci pentru ca eram suspectata ca inregistrez ce se vorbeste) care le voi posta atunci cand le voi reusi sa le descarc.
P8230332.jpg (51.4 KB, 22 descarcari) acum 5 luni 
