TO GIVE
(scriu putin si rar, odata la 5 - 7 ani si doar pentru mine insumi, iar ceea ce am scris dupa revelionul de anul acesta mi se pare intr-o legatura biunivoca cu ceea ce reprezinta natura umana visavis de actiunile omului de-a lungul mileniilor trecute si viitoare si deci cu o eventuala forma de dezrobire visavis de eforturile paturii de jos - si cea mai numeroasa - a umanitatii de a obtine cele mai elementare mijloace de SUPRAVIETUIRE)
De ce “to give” (a da) si nu “to help” (a ajuta)? “A ajuta” este tot un “a da” dar parca nuantat mai redus ca efort si durata.
Ne-a guvernat si ne guverneaza jungla, cu teama de instabilitate si disconfortul neimplinirilor, senzatii permanente implicate de supravietuirea in respectiva forma vesnica de organizare sociala, respectiv in aceasta jungla generata istoric si geografic in mod meticulos sau accidental tot de noi insine printr-un proces retard denumit pompos « progres » reusind sa fim inconjurati complet doar de ostili si de cativa semi-indiferenti pseudo-interesati definiti ca fiind « persoane apropiate » noua dar practic obtinand in mod constant doar forme de convietuire/supravietuire (adica diferite forme de organizare sociala) pe baza unor relatii de exploatator-exploatat, de altfel un proces foarte consecvent, lung si distructiv in istoria umanitatii.
Toate formele de progres, filantropice, sustinute prin investitii de orice fel sau pur si simplu rezultate accidental, sunt fara exceptie doar moduri schingiuite si meschine de a compensa dar de fapt de a ocoli in mod nejustificat si stupid o lege a firii ce nu a functionat niciodata nici macar partial semnificativ sau macar experimental in societeatea umana, aceasta fiind propovaduita doar prin religii sau mai rar prin povesti si scenarii moralizatoare.
De cele mai multe ori aceasta lege luata in ras odata cu exceptiile, adica protagonistii si propovaduitorii ei, Dalai Lama, Indira Ghandi, Ioana Darc, Maica Tereza, etc ar fi trebuit sa guverneze dintotdeauna calitatea vietii cu efecte de « rai pe pamant » si anume ... « a da ».
Adunam toata viata bunuri materiale si bani fiind permanent nemultumiti de ceea ce am adunat. Daca ii intrebi si au chef sa iti raspunda, cei foarte bogati raspund ceva de genul « banii inseamna putere » sau in cel mai bun caz « nu banii conteaza ci calitatea vietii pe care o poti cumpara cu acestia « . Practic e ca si cum ai spune « imi cumpar Mercedes pentru mine si merg eu cu el si il tin in garaj la mine dar nu contribui cu nimic la asanarea si asfaltarea strazii pe care locuiesc si pe care plec si vin cu Mercedesul pentru ca strada pe care locuiesc nu e doar a mea ci este si a ta si a lui.
Inlocuirea multumirii firesti, a starii de liniste sufleteasca si suficienta interioara reala cu diferite bunuri sau cu sume ce pot cumpara bunuri sau evenimente reprezinta doar un efort disperat si cu rezultate nule de a ne creea o senzatie de vesnicie, de siguranta a intiparirii pasilor nostri prin propria viata pe care o percepem de fapt la sfarsit ca fiind scurta si de proasta calitate.
Pe masura ce avanseaza in varsta oamenii cocheteaza cat de cat cu dezideratul legii cu pricina intr-un mod inconstient dar firesc. Oamenii in varsta devin mai filantropi cu cei foarte apropiati? Rezultatele sunt filantropice dar pornirea din care acestia o fac... este ceea ce ar trebui sa ne guverneze in locul a ceea ce ne subjuga de mii de ani.
In medie, cei in varsta, ajung in mod evident sa beneficieze de o oarecare senectute datorata experientelor de orice fel ce are ca efect o accentuare uneori dramatica a multumirii proprii interioare printr-o tendinta naturala, ba chiar o necesitate de a multumu pe cei apropiati.
“Atat le-a mai ramas pentru a se bucura la varsta asta?” Comparand cu....? Cu admiratia celor din jur pentru aspectul fizic din tinerete, cu feluritele « vitejii » si distractii sau placeri fizice de scurta durata? Ati simtit in tinerete senzatia de multumire interioara reala si constanta pe perioade lungi in urma unor eforturi pentru a obtine o oarecare calitate a evenimentelor caracteristice tineretii? Dar in urma unor realizari sau achizitii de ordin material? Cat a durat bucuria respectiva ?
Mai degraba ati simtit in mod placut dar relativ punctual doar emotiile anterioare realizarii sau evenimentului de orice fel, prin jocul aferent al propriei imaginatii percepand insa mult mai intens dezamagirile ulterioare printr-o o starea de nemultumire relativ constanta, asociata permanent cu o oarecare teama, nesiguranta si un gust amar in urma sperantelor nesatisfacute pe deplin, toate acestea fiind la polul opus cu multumirea interioara a batranilor obtinuta prin faptul ca acestia « dau « celor apropiati.
Cat de tare ne mintim pe sine ca lucrurile nu stau nici pe departe asa ? Tare ! Nu cu rautate ci doar din ignoranta si spirit de coeziune cu opiniile si actiunile celor din jur (zis si spirit de turma). Dupa ce ne mintim pe sine ii invatam si pe ceilalti sa faca asa cum am facut noi sa le fie si lor bine. Hilar!