EcoSapiens »Forum » Poluarea si Sanatatea » Deschide un Nou Subiect de Discutie »

  1. Aţi auzit vreodată de Codex Alimentarius? Dacă nu, să nu fiţi
    surprinşi. Este unul din cele mai bine păstrate „secrete deschise”
    ale guvernanţilor din umbră. Este planificat să intre în vigoare la 31
    decembrie 2009 şi s-ar putea să fie cel mai mare dezastru pentru
    sănătatea noastră, aşa cum lumea nu a mai văzut. Codex
    Alimentarius va seta standardele de siguranţă alimentară, regulile
    şi reglementările în vigoare în peste 160 de ţări, adică 97% din
    populaţia lumii.
    Denumirea Codex Alimentarius provine din limba latină şi se
    traduce prin legea produselor alimentare sau codul produselor
    alimentare. Comisia de comerţ Codex Alimentarius este acum
    finanţată şi condusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS, ce
    aparţine Naţiunilor Unite, ONU) şi FAO (Organizaţia pentru
    Alimente şi Agricultură a SUA).
    Codex Alimentarius este o colecţie de standarde alimentare
    adoptate la nivel internaţional, care au ca scop declarat protecţia
    sănătăţii consumatorilor şi asigurarea practicilor corecte în comerţul alimentar. Codex Alimentarius
    cuprinde standarde pentru toate alimentele, fie ele preparate, semipreparate sau crude şi pentru
    distribuţia către consumator, prevederi în ceea ce priveşte igiena alimentară, aditivi alimentari, reziduuri
    de pesticide, factori de contaminare, etichetare şi prezentare, metode de analiză şi prelevare. În
    realitate, Codex Alimentarius intenţionează să pună în afara legii orice metodă alternativă în domeniul
    sănătăţii cum ar fi terapiile naturiste, folosirea suplimentelor alimentare şi a vitaminelor şi tot ceea ce ar
    putea constitui mai mult sau mai puţin un potenţial concurent pentru industria chimiei farmaceutice.
    Originile chimiei farmaceutice
    În jurul anului 1860, „bătrânul Bill” Rockefeller, comerciant de
    petrol cu specializarea în farmaceutică, vindea ţăranilor naivi
    flacoane cu petrol brut, făcându-i să creadă că era un leac eficient
    în tratarea cancerului. El a denumit acest produs (care de fapt era
    petrol brut ambalat în flacoane): Nujol (New Oil – un nou tip de ulei).
    Afacerea sa era prosperă, cumpăra o fiolă de petrol brut de 30
    grame prin Standard Oil la un preţ de 21 cenţi şi o vindea pentru 2
    dolari. Fără prea multă cultură, fără scrupule, fără cunoştinţe sau
    studii în domeniul medical, cu puţine noţiuni de contabilitate şi de o
    aviditate feroce, Rockefeller a reuşit să se impună. Noului produs
    Nujol i s-a atribuit „meritul” de „cură împotriva constipaţiei” şi a fost
    foarte comercializat la acea vreme. Între timp, medicii au descoperit
    că Nujol era nociv şi că ducea în timp la maladii grave, eliminând
    vitaminele liposolubile din corp. Standard Oil s-a luptat să evite
    pierderile prea mari care ar fi putut surveni din această cauză şi a
    adăugat rapid petrolului brut caroten pentru a elimina aceste
    carenţe. Senatorul Rozal S. Coperland era plătit 75.000 dolari pe an pentru a promova acest produs.
    Imperiul Rockefeller a fost construit graţie acestei formidabile şmecherii care consista în a convinge
    oamenii să ingereze un derivat de petrol brut îmbogăţit cu caroten. Aşa au fost puse bazele industriei
    chimiei farmaceutice. Suntem deci foarte departe de fundamentele medicinii chineze, tibetane vedice
    sau persane, care erau în mod tradiţional bazate pe cunoştinţe extrem de precise legate de corpul uman
    şi erau centrate (ca preocupare) pe binele şi sănătatea fiinţelor umane.
    Succesul comercial al produsului Nujol a permis diversificarea producţiei chimiei farmaceutice şi
    atingerea unui nivel ridicat al beneficiilor financiare. În 1948, cifra de afaceri anuală a lui Rockfeller se
    ridica la 10 miliarde de dolari. Medicamentul Nujol încă mai poate fi găsit sub formă de ulei de parafină
    pură, clasificat drept laxativ uşor şi recomandat împotriva constipaţiei cronice rebele în terapiile igienodietetice
    obişnuite. Este fabricat la ora actuală de laboratorul Fumouze.
    Rockefeller şi IG Farben
    Trustul chimiei farmaceutice pe care îl cunoaştem a fost conceput
    de către o asociaţie condusă de Rockefeller şi IG Farben din
    Germania nazistă. Compania Standard Oil aparţinând aşadar lui
    John D. Rockefeller, deţinea în 1939 15% din acest nou trust
    germano-american. Obiectivele industriale ale IG Farben din
    Germania nu au fost bombardate în timpul războiului tocmai pentru
    a proteja interesele lui Rockefeller. Încă din 1932, industria chimiei
    farmaceutice IG Farben îl finanţa pe Adolf Hitler cu până la 400.000
    de mărci germane. Fără acest sprijin, aşa cum afirma tribunalul de
    la Nürenberg: „cel de al doilea război mondial nu ar fi avut loc…”
    În 1941, IG Farben construieşte cea mai mare industrie chimică
    din lume la Auschwitz, profitând de mâna de lucru din lagărul de
    concentrare pentru fabricarea gazului Zyklon B. La procesul de la
    Nürenberg au fost declaraţi vinovaţi de genocid, sclavie, furt şi alte
    crime, 24 de responsabili ai Companiei IG Farben. Tribunalul de la
    Nürenberg a divizat Compania IG Farben în BASF, BAYER şi
    HOECHST. Toţi aceşti responsabili au fost însă eliberaţi în 1952, la
    numai un an după ce fuseseră condamnaţi, cu ajutorul lui Nelson
    Rockefeller, fostul lor patron comercial, la vremea aceea ocupând funcţia de Ministru al Afacerilor
    Externe al SUA. O dată eliberaţi, cei care se aflaseră în conducerea Companiei IG Farben s-au infiltrat
    în economia germană, ocupând funcţii foarte importante. Până în anii '70 consiliul director pentru
    societăţile BASF, BAYER şi HOECHST era constituit din membrii ai partidului nazist. Începând cu 1959
    aceştia îl finanţau pe tânărul Helmut Kohl. Prin susţinerea politică a acestuia din urmă, cele trei filiale
    rezultate din IG Farben erau la momentul acela de 20 de ori mai puternice decât societatea mamă
    înfiinţată în 1941. Organizaţia nazistă de mondializare asociată lui Rockefeller, a constituit o reuşită
    totală, şi deja de multă vreme piaţa chimiei farmaceutice a planetei a fost şi este controlată, organizată
    şi administrată pentru a asigura expansiunea industrială mondială a chimiei farmaceutice.
    IG Farben şi Codex
    „Tradiţia” cartelului de la IG Farben a continuat sub un alt nume: „Asociaţia pentru Industria Chimică”.
    În 1955, industria chimică farmaceutică mondială a fost regrupată sub auspiciile Camerei de Comerţ
    Internaţional a Naţiunilor Unite şi Guvernului German. Eforturile lor comune au fost camuflate sub
    numele de cod CODEX ALIMENARIUS. Un mare număr de partide politice europene aşa-zise de stânga
    şi de dreapta au fost finanţate de această industrie pentru a se asigura o legislaţie favorabilă industriei
    farmaceutice.
    Obiectivul Codex-ului
    Codex Alimentarius intenţionează să pună în afara legii orice metodă alternativă în domeniul sănătăţii
    cum ar fi terapiile naturiste, folosirea suplimentelor alimentare şi a vitaminelor şi tot ceea ce ar putea
    constitui mai mult sau mai puţin un potenţial concurent pentru industria chimiei farmaceutice. Starea de
    spirit care predomină în cazul mondializării chimiei farmaceutice explică în mare parte desfiinţarea
    sistematică a inovatorilor ştiinţifici independenţi din ultimii 50 de ani. Această industrie foloseşte orice
    mijloc pentru a-şi păstra locul pe piaţă în ceea ce priveşte tratamentul cancerului, al SIDA, al maladiilor
    cardio-vasculare etc. De zeci de ani este posibilă tratarea şi vindecarea în majoritatea cazurilor a
    acestor maladii prin terapii naturiste alternative, dar sunt aplicate procedee de dezinformare în forţă
    pentru a se ascunde publicului aceste adevăruri.
    Scoaterea în afara legii a oricărei informaţii referitoare la medicina alternativă va bloca eradicarea
    anumitor maladii, asigurând astfel profituri şi mai mari acestei industrii mondiale care tratează doar
    simptomele bolilor, fără a se îngriji de cauze. Doctorul Matthias Rath, un specialist german care duce
    campanii la nivel mondial pentru folosirea tratamentelor naturiste în cazul multor boli grave, descrie
    această situaţie astfel: „Adevăratul scop al industriei farmaceutice mondiale este de a câştiga bani pe
    seama bolilor cronice, şi nu de a se ocupa de prevenirea sau eradicarea acestor boli... Industria
    farmaceutică are un interes financiar direct în perpetuarea acestor maladii, pentru a-şi asigura
    menţinerea şi chiar creşterea pieţei de medicamente. Pentru acest motiv medicamentele sunt făcute
    pentru a alina simptomele şi nu pentru a trata adevăratele cauze ale bolilor... Trusturile farmaceutice
    sunt responsabile de un genocid permanent şi răspândit, ucigând în acest mod milioane de oameni...”
    Codex-ul pus sub acuzare
    O adevărată ,,legiune” de indivizi care să facă lobby pentru industria farmaceutică a fost angajată
    pentru a influenţa legislatorii, pentru a controla organismele de reglementare, pentru manipularea
    cercetării în domeniul medical şi educaţional. Numai în 1961, trusturile farmaceutice au făcut donaţii
    pentru marile universităţi din SUA în valoare de: Harvard – 8 milioane de dolari, Yale – 8 milioane de
    dolari, John Hopkins – 10 milioane de dolari, Stanford – 1 milion de dolari, Columbia din New York – 1,7
    milioane de dolari etc.
    Informarea medicilor este integral finanţată de către trusturi, care ascund cu grijă un mare număr de
    efecte secundare periculoase şi chiar mortale ale medicamentelor, negându-le public. După ce a stabilit
    clar originea acestor crime şi a dovedit responsabilitatea industriei farmaceutice în ceea ce priveşte
    instalarea unei politici mondiale de genocid extins, doctorul Matthias Rath a înmânat în data de 14 iunie
    2003 Curţii Internaţionale de Justiţie de la La Haye (Olanda) un act de acuzare pentru crime împotriva
    umanităţii.
    438 milioane de petiţii către Parlamentul European
    La data de 13 martie 2002 europarlamentarii au adoptat legi în
    favoarea industriei farmaceutice, fixate prin dispoziţii ale Codex-ului
    Alimentarius şi care vizau elaborarea unei reglementări
    constrângătoare pentru toate terapiile naturiste şi suplimentele
    alimentare – o manieră mai indirectă de a desfiinţa concurenţii care
    ar putea să ocupe un anumit loc pe piaţă, pentru că sănătatea se
    vinde şi se cumpără.
    Un val de petiţii din partea populaţiei a inundat mesageria
    europarlamentarilor, într-o asemenea măsură încât comunicaţiile
    interne au fost blocate. În ciuda a o jumătate de miliard de petiţii,
    directivele Codex-ului Alimentar au fost adoptate. Acest vot a fost o
    veritabilă denigrare a democraţiei, prevestind şi alte viitoarele
    dificultăţi în respectarea acesteia.
    Aplicaţii ale directivelor Codex Alimentarius
    Începând cu iulie 2005, directivele Codex-ului Alimentarius enunţate de către Directiva Europeană în
    ceea ce priveşte suplimentele alimentare trebuie aplicate sub ameninţarea sancţiunilor financiare. Iată în
    ce constau acestea:
    1) Este vorba de a elimina orice supliment alimentar natural. Toate aceste suplimente vor fi înlocuite
    de 28 de produşi de sinteză farmaceutică (aşadar toxici), care vor fi dozaţi şi vor fi disponibili numai în
    farmacii, pe bază de prescripţie medicală. Clasificate ca toxine, vitaminele, mineralele şi plantele
    medicinale vor fi pe piaţa numai în doze care NU au impact asupra nimănui. Magazinele noastre de
    produse naturiste şi suplimente alimentare vor rămâne pe raft numai cu 18 produse, atâtea câte sunt pe
    lista Codex-ului. Tot ceea ce NU este pe listă, de exemplu coenzima Q10, glucosamine etc., vor
    fi ilegale şi asta nu înseamnă ca vor fi numai cu prescripţie, ci vor fi ILEGALE adică „foloseşte-le şi te
    duci la închisoare”.
    2) Medicina naturistă cum ar fi acupunctura, medicina energetică, ayurvedică, tibetană etc, va fi
    progresiv interzisă.
    3) Agricultura şi alimentaţia animalelor vor fi reglementate conform normelor fixate de trusturile chimiei
    farmaceutice, interzicând din principiu aşa numita agricultură bio. Aceasta implică, de exemplu, ca
    fiecare vacă de lapte de pe planetă să fie tratată cu hormonul de creştere bovin recombinat genetic
    produs de Monsanto. Mai mult, potrivit Codexului, orice animal de pe planetă folosit în scopuri de hrană
    TREBUIE tratat cu antibiotice şi cu hormoni de creştere. Regulile Codexului permit ca produsele ce
    conţin organisme modificate genetic (OMG) să nu mai fie etichetate corespunzător. Mai mult, în 2001,
    12 substanţe chimice despre care se ştie că sunt cauzatoare de cancer, au fost interzise în mod unanim
    de 176 de ţări, inclusiv de SUA. Ei bine, Codex Alimentarius aduce înapoi 7 dintre aceste substanţe
    interzise, precum hexachlorobenzene, dieldrin, aldrin etc, care vor putea fi folosite la liber din nou.
    4) Alimentaţia umană certificată legal va trebui să fie iradiată cu Cobalt. Sub regulile Codexului,
    aproape toate alimentele trebuie iradiate. Si nivelurile de radiaţie vor fi mult mai mari decât cele permise
    anterior.
    Codex Alimentarius va controla accesul asupra acizilor aminaţi esenţiali, asupra vitaminelor şi
    mineralelor. Extinderea controalelor va acţiona progresiv eliminând orice medicină alternativă naturistă
    ancestrală.
    Este vremea solidarităţii
    NU-ul masiv faţă de Constituţia Europeană înseamnă totodată
    un NU faţă de Codex Alimentarius, organ de propagandă al
    industriei chimiei farmaceutice, care vizează obţinerea unui
    monopol mondial de un despotism nemaiîntâlnit până acum. A nu
    lua în considerare opinia a sute de milioane de cetăţeni este o
    gravă lipsă de respect din partea oamenilor politici. Sute de
    milioane de cetăţeni din întreaga lume nu vor să permită ca
    medicina naturistă milenară să fie interzisă pentru ca pseudoştiinţa
    chimiei farmaceutice să îşi păstreze şi să îşi întărească poziţia pe
    piaţă.
    Pericolele chimiei farmaceutice
    În fiecare an, 800.000 persoane mor în America de Nord în urma
    prescripţiilor medicale alopate. Chimia farmaceutică mai mult ucide
    decât vindecă. Un raport al ONU menţionează că numai 26 din
    cele 205.000 de medicamente ale acestei industrii sunt indispensabile. Dintre cele 26, numai nouă ar
    trebui să beneficieze de prioritate absolută. Dar dacă se recurge la medicina chineză, persană sau
    indiană, acele nouă componente chimice nu mai au aproape nicio utilitate! Altfel spus, fără chimia
    farmaceutică lumea ar fi mai sănătoasă.
    Rezistenţă Internaţională faţă de Codex Alimentarius
    - Africa de Sud a afirmat că nu se va conforma directivelor Codex-ului Alimentarius. Ministrul Sănătăţii
    Manto Tshabalala-Msimang a declarat că ţara sa este în dezacord cu această dihotomie între medicina
    naturistă şi medicina alopată. Conform concluziilor sale, aceste dispoziţii vizează doar obţinerea banilor
    de pe urma remediilor brevetate şi de aceea urmăresc să discrediteze folosirea produselor naturiste.
    - India nu se va conforma directivelor Codex-ului Alimentarius pentru că acest Codex a promovat
    formule ce conţin ingrediente chimice care cauzează inflamaţii extrem de distructive la nivelul creierului
    copiilor. Delegatul indian însărcinat pentru a pleda împotriva Codex-ului a fost ignorat, iar când acesta a
    insistat pentru o dezbatere, a fost dar afară din cameră.
    - Asociaţia medicilor şi chirurgilor americani şi-a exprimat opoziţia faţă de Codex Alimentarius, pentru
    a putea continua să se folosească de remediile naturiste, alături de cele medicamentoase.
    - În Marea Britanie, practicanţii medicinii naturiste, susţinuţi de membrii Camerei Lorzilor s-au opus ferm
    politicii pro-codex a lui Tony Blair. Acesta din urmă a fost taxat pentru ipocrizie, întrucât a afirmat public
    că familia lui foloseşte remedii naturiste, suplimente alimentare şi produse homeopatice.
    Două ideologii diferite
    Avem de a face cu o luptă între două concepţii antagoniste. Pe de o parte ideologia francmasonică a
    lui Rockefeller, în care unicul obiectiv este de a vinde fără scrupule, de a instaura hegemonia şi o unică
    putere mondială. A reface totul în molecule sintetice, a nega orice altă medicină diferită de cea alopată,
    este ideea de progres susţinută de către toate trusturile farmaceutice. Această politică nu are nimic
    democratic şi vizează modelarea maselor după voia ei şi în funcţie de propriile necesităţi (fundaţii,
    educaţie, false norme ştiinţifice, propagandă, desfiinţarea diferitelor
    forme de medicină naturistă ancestrală). Elita francmasonică crede
    că poate nega opinia populaţiei, deoarece crede că poate modela
    masele după voinţa ei. În 1962 francmasonii au afirmat că: „Cel care
    controlează hrana, controlează lumea. Vom pune bazele unui
    proiect de implementare, la nivel global, a unui Codex Alimentar
    până pe 31 decembrie 2009.” Erau un fel de linii directoare. Comisia
    Codexului Alimentarius e administrată de Organizaţia Mondială a
    Sănătăţii şi de Organizaţia pentru Agricultură şi Hrană. Aceste două
    organizaţii finanţează Codexul şi îl pun în aplicare la cererea
    Naţiunilor Unite. În 1994, Codexul a declarat nutrienţii a fi toxine.
    Incredibil ce-i drept dar perfect adevărat. Sunt otrăvuri. Până aici a
    mers alienarea celor care promovează aceste măsuri aberante.
    Pe de altă parte există adevăraţii biologi, medici autentici,
    adevăraţi terapeuţi sau cercetători, adesea violentaţi de aroganţa
    cartelului chimiei farmaceutice. Aceştia au stabilit conceptul de bioindividualitate
    fondat pe libertatea pacientului de a-şi alege singur
    terapia. Acest concept trezeşte în pacient spiritul de cercetare, îi oferă alternative în maniera de a se
    vindeca. Această abordare se adaptează mai degrabă individualităţii specifice a fiecărui pacient, decât
    impunerea unui protocol terapeutic de masă neindividualizat. Maladia are o conotaţie specifică în viaţa
    fiecărui individ; fără să se ţină cont de acest lucru, fiinţa umană este adusă la rangul de maşină fizicochimică.
    Ori fiinţa umană este mult mai mult decât asta...
    Pentru multe alte detalii inclusiv un film de 2 ore socant : http://www.recomandarea-zilei.com/

    Adăugat 12 luni în urmă #

  2. User has not uploaded an avatar Mircea Alex
    Neinregistrat

    Pentru ca www.recomandarea-zilei.com se actualizeaza zilnic, va aduc linkul direct spre acest material si implicit spre film, AICI!

    Adăugat 11 luni în urmă #
  3. User has not uploaded an avatar Nicu
    Neinregistrat

    Semnati: "Petitie impotriva CODEX ALIMENTARIUS care urmeaza a fi adoptat in decembrie 2009" http://www.petitieonline.ro/petitie-p61682048.html

    Adăugat 9 luni în urmă #
  4. User has not uploaded an avatar Nicu
    Neinregistrat

    Referitor la CODEX ALIMENTARIUS, magazinele naturiste deja au inceput sa simta efectul.Un terapeut naturist si totodata patron(de magazine naturiste), mi-a spus ca organele abilitate cu buna desfasurare a magazinelor naturiste i-a zis ca, daca mai vrea sa tina magazinele deschise si de la anu'sa vanda si produse farmaceutice(chimice)pe langa cele naturiste sau sa vanda doar acelea cateva produse care nu sunt interzise de Codex A. plus de asta i-a mai zis ca licenta (pt.buna functionare a magazinului) se dau o data la 1 an, nu la 5 ani cum se dadeau pana acum,deci nu face ca ei adio licenta la anu'.(nu stiu cat de adevarat este ceea ce mi sa spus dar puteti sa verificati si voi la orice magazin naturist).

    Adăugat 9 luni în urmă #
  5. Buna tuturor,
    probabil ca va doriti sa descoperiti un mod de viata mai sanatos, in armonie cu natura!?!

    In perioada 4-6 iunie 2009 va invitam la Sala Palatului la BIO NATURA FEST- expozitie cu produse bio-naturale.
    Evenimentul reuneste firme care ofera produse bio naturale , ceaiuri , cereale , fructe , siropuri , produse apicole , uleiuri , tincturi si extracte din plante , plante medicinale suplimente nutritive naturale , vitamine , cosmetice , detergenti si solutii bio pentru casa , ambalaje ecologice, diagnostic si tratament naturist , carti si reviste de specialitate,etc.

    Vizitatorii sunt asteptati la Sala de Conferinte pentru demonstratii si cursuri despre produsele bio-naturale.Intrarea este GRATUITA!

    PROGRAM DE VIZITARE :
    Joi 04 Iunie 2009 - 10.00 - 19.00
    Vineri 05 Iunie 2009 - 10.00 - 19.00
    Sambata 06 Iunie 2009 - 10.00 - 17.00

    ne putem intalni/cunoaste la standul Asociatiei Elta Universitate, unde veti avea ocazia sa descoperiti Alimentatia Naturala (fara carne, fara tratamente termice, fara aditivi sau suplimenti, cu retete ce respecta forma, culoarea si gustul celei traditionale). Veti face cunostinta cu PAINEA NATURALA sau AZIMA, ce inlocuieste cu succes painea dospita traditionala, fiind si aliment dar si medicament.
    O sansa la indemana tuturor celor ce doresc sa fie sanatosi, dinamici, tineri, si mai ales, in armonie cu Natura!

    va asteptam cu drag

    Adăugat 9 luni în urmă #
  6. User has not uploaded an avatar carmen
    Neinregistrat

    articolul despre codex alimentarius e infricosator.
    puteti sa aduceti dovezi concrete despre existenta acestei intentii de a adopta prin lege acest cod?
    este neclar in articol. in ce for? ca sa nu para doar inca un scenariu din ciclul teoria conspiratiei

    Adăugat 9 luni în urmă #
  7. User has not uploaded an avatar Adriana
    Neinregistrat

    Codex alimentarius s-a votat deja de Parlamentul Romaniei!Ar trebui sa iesim in strada,sa pichetam parlamentul asa cum au facut taranii cu animalele lor,noi cu plante:
    http://fymaaa.blogspot.com/2009/05/codex-alimentarius-fost-adoptat-si-in.html

    Adăugat 9 luni în urmă #
  8. User has not uploaded an avatar remus
    Neinregistrat

    petitii? sunt inutile. La momentul potrivit aici am sabia, si atunci chiar daca ceea ce voi face va fi autoaparare, ei ma vor numi "terorist", dar nu e problema 2-3 tot duc cu mine.

    Adăugat 9 luni în urmă #
  9. imiplace ideea ta remus! bravo, superb!

    Adăugat 5 luni în urmă #
  10. User has not uploaded an avatar istriteanul
    Neinregistrat

    in tara asta se face orice serveste unor interese,cine are bani castiga.Nu conteaza ce e bine sau ce trebuie.Ce,nu stiati asta???"teroristilor..."

    Adăugat 5 luni în urmă #
  11. me facem teroristi, ne facem publicitate, si scoatem bani si noi, din publicitate!

    Adăugat 5 luni în urmă #
  12. http://anticodex.wordpress.com/

    Adăugat 1 lună în urmă #
  13. User has not uploaded an avatar amalia
    Neinregistrat

    Ca someri in spania, primim “alimente” de la guvern,care sunt adevarate bombe chimice.De ex printre otravurile primite, sunt 2 feluri de branza topita cu fosfati care dau cancer, si toate au inscriptionat frumos plan de ayuda a las personas mas necesitadas, cu steagul UE. Deci asta e planul maret al UE pt combaterea saraciei, sa ne bage gunoaie pe gat sa ne imbolnavim mai repede.
    Aici aveti lista cu alimente, firmele, banii pe care i-au primit de la minister.Puteti vedea milioanele de euro platite anumitor firme, pt a cumpara aceste bombe chimice.
    http://www.fega.es/PwfGcp/imagenes/es/Doc_2_tcm5-13386.pdf
    aici puteti vedea alimentele cu sigla ue pe ele
    http://img14.imageshack.us/img14/4821/escanear0001tz.jpg
    http://img269.imageshack.us/img269/7082/escanear0002dl.jpg
    amalia

    Adăugat 1 lună în urmă #
  14. Nu prea am inteles acest codex , adica imi interzice sa imi cultiv legume si fructe in gradina proprie?
    Si sa incerc sa imi hranesc familia cat de cat natural ?
    Atunci prefer varianta lui Remus , m-a duc sa imi ascut toporul.

    Adăugat 2 săptămâni în urmă #
  15. Fratilor , urla presa despre Botezatu, Mutu,Basescu, etc etc , dar despre Codexul asta mai nimic . Mai ca imi vine sa cred ca sa intors Ceausescu la putere. Nu publica decat ce au voie sau chiar asta vor .

    Adăugat 2 săptămâni în urmă #

Fluxul în RSS pentru acest subiect

Răspunde

(obligatoriu)

(obligatoriu)

(required)

Inregistreaza-te pentru a putea beneficia de toate facilitatile puse la dispozitie de forum,
cum ar fi adaugarea atasamentelor, editarea mesajelor, profil de membru etc.

Pentru Inceput


Recomandari
Despre EcoSapiens
Ce subiecte va intereseaza?
Aditivi alimentari
Afaceri ecologice
Agricultura ecologica
Alimentatia
Autorizatii de mediu
Biodiversitate
Biosecuritate
Colectare deseuri
Combustibil Alternativ
Controlul Poluarii
Ecologie Urbana
Eficienta energetica
Energii regenerabile
Energie solara
Energie eoliana
Energie hidro
Energie nucleara
Evenimente ecologice
Finantari si investitii
Fondul forestier
Garda de mediu
Incalzirea globala
Legislatie ecologica
Masini ecologice
Politici ecologice
Poluarea si Sanatatea
Produse ecologice
Proiecte ecologice
Protectia mediului
Protectia animalelor
Protectia apelor
Protectia atmosferei
Protectia solului
Reciclare deseuri
Responsabilitate sociala
Resurse naturale
Rezervatii Naturale
Turism ecologic
Voluntariat